Programul Niculescu mizează pe investiții, dar lasă deschisă ecuația bugetară

Programul propus de premierul desemnat Luca Niculescu încearcă să combine trei obiective care se susțin reciproc pe termen lung, dar intră în concurență imediată pentru bani: reducerea deficitului, relansarea producției și protejarea veniturilor populației. Documentul aduce câteva corecții utile pentru mediul privat și păstrează investițiile publice în centrul strategiei, însă lasă insuficient explicată trecerea de la lista de măsuri la bugetul pe 2027.

Aceasta este problema economică principală a programului. România pornește de la o creștere foarte slabă, inflație ridicată, costuri mari de finanțare și o datorie publică aflată pe o traiectorie ascendentă. În același timp, viitorul executiv promite eliminarea unor taxe, indexarea pensiilor, sprijin pentru industrie, extinderea infrastructurii, noi capacități energetice și protecție pentru gospodăriile vulnerabile. Fiecare obiectiv poate fi justificat separat. Împreună, ele cer o ordine strictă, termene credibile și surse de finanțare cuantificate.

Programul de guvernare depus la Senat fixează pentru 2027 un deficit de 5,2% din produsul intern brut în metodologia europeană ESA, echivalent cu aproximativ 110 miliarde de lei în numerar potrivit ipotezelor documentului. Ținta este mai ambițioasă decât nivelul de 5,8% anticipat în prognoza Comisiei Europene pentru România publicată în mai, dar diferența nu este imposibilă. Ea presupune însă ca măsurile de venituri și economiile de cheltuieli să producă efecte încă din primul an complet al mandatului.

O schimbare de ton față de austeritatea liniară

Cea mai bună parte a programului este renunțarea declarată la ideea că toate instituțiile și toate categoriile de cheltuieli trebuie reduse cu același procent. Auditul funcțional al administrației în primele șase luni și dimensionarea personalului după volumul de activitate sunt, economic, superioare unei tăieri uniforme. Un spital, o administrație fiscală și o agenție fără atribuții utile nu pot fi tratate identic doar pentru ca ministerele să raporteze aceeași economie nominală.

Această abordare poate îmbunătăți calitatea consolidării bugetare. Reducerea posturilor vacante, comasarea serviciilor care dublează aceleași funcții și digitalizarea proceselor repetitive pot micșora costurile fără a bloca investițiile sau colectarea. Dar economiile apar lent. Auditul, modificarea legislației, reorganizarea și eventualele plecări din sistem vor consuma o parte importantă din 2027. Bugetul are nevoie de efecte încă din ianuarie, nu după încheierea reformei administrative.

Programul promite și scăderea treptată a ponderii cheltuielilor de personal în PIB. Formula este rezonabilă doar dacă rezultatul vine dintr-o creștere mai rapidă a economiei, controlul angajărilor și eliminarea structurilor inutile. O comprimare nominală a salariilor într-o perioadă cu inflație încă ridicată ar afecta serviciile publice și ar alimenta migrația personalului calificat. Noua lege a salarizării trebuie, prin urmare, să corecteze diferențele dintre instituții fără să deschidă un nou val de majorări generale.

Fiscalitatea pentru companii devine mai coerentă

Eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie 2027 este una dintre măsurile cu justificarea economică cea mai solidă. Taxarea cifrei de afaceri penalizează companiile cu marje mici, investiții mari și rotație rapidă a capitalului. Ea poate obliga o firmă să plătească impozit chiar într-un an în care profitul contabil este redus de amortizare sau de costurile unei investiții. Revenirea la impozitarea profitului ar reduce această distorsiune și ar face sistemul mai neutru între modele de afaceri.

Beneficiul pentru investiții vine însă împreună cu o pierdere de venit bugetar care trebuie acoperită. Programul afirmă că impactul va fi inclus în buget, dar nu publică în același loc un tabel cu suma estimată și măsura compensatorie. Promisiunea de predictibilitate fiscală și păstrarea cotei unice pot întări încrederea companiilor, însă credibilitatea depinde de absența unor taxe introduse ulterior pentru a închide diferența.

Reforma impozitării proprietății prin apropierea graduală de valoarea de piață este corectă în principiu. Impozitele pe proprietate produc, de regulă, mai puține distorsiuni economice decât taxele pe muncă sau pe investiții și pot consolida veniturile locale. Aplicarea cere evaluări actualizate, baze de date interoperabile și mecanisme de protecție pentru proprietarii cu venituri mici. Fără acestea, reforma poate crea facturi greu de suportat și diferențe mari între localități.

Programul mai propune taxarea la ieșire pentru câștigurile acumulate în România înainte ca activele, rezidența fiscală sau activitatea să fie mutate în altă jurisdicție. Instrumentul este compatibil cu practica europeană dacă regulile sunt clare și evită dubla impunere. Randamentul bugetar va depinde de capacitatea ANAF de a identifica tranzacțiile complexe; nu este o sursă rapidă și sigură care să finanțeze promisiuni permanente.

Colectarea mai bună este necesară, dar efectul trebuie estimat prudent

Aproape fiecare program de guvernare din ultimul deceniu a finanțat pe hârtie reduceri de taxe sau creșteri de cheltuieli prin combaterea evaziunii și digitalizarea administrației fiscale. De această dată, succesul poate fi mai mare datorită facturării electronice, rapoartelor digitale și datelor deja acumulate. Totuși, încasările suplimentare apar după curățarea informațiilor, analiza de risc, controale bine țintite și soluționarea contestațiilor. Ele nu ar trebui înscrise integral în buget înainte ca sistemele să arate rezultate măsurabile.

Recomandarea Consiliului Uniunii Europene limitează creșterea nominală a cheltuielilor nete ale României la 4,6% în 2027 și cere închiderea procedurii de deficit excesiv până în 2030. Această constrângere este mai importantă decât cifra anuală a deficitului: ea obligă guvernul să controleze cheltuiala chiar dacă veniturile sau creșterea economică dezamăgesc. O indexare a pensiilor în 2027, chiar prezentată drept prudentă, trebuie încadrată împreună cu salariile publice, dobânzile, apărarea și cofinanțarea proiectelor europene.

Sprijinul pentru gospodăriile vulnerabile este justificat într-un an cu energie scumpă și inflație ridicată. Din punct de vedere economic, ajutoarele țintite sunt mai eficiente decât plafonările generale, deoarece protejează veniturile mici cu un cost bugetar mai redus și păstrează semnalul de preț pentru consumatorii care își permit să economisească energie. Programul ar câștiga în claritate dacă ar preciza criteriile, durata și plafonul financiar al acestor scheme.

Investițiile pot ridica oferta, dacă proiectele ajung în economie

Planul industrial urmărește investiții productive, tehnologii avansate, materii prime critice, industria de apărare și firme cu capital românesc. Direcția răspunde unei vulnerabilități reale: creșterea bazată pe consum și importuri a amplificat deficitul extern, iar producția industrială a slăbit. Ajutorul de stat poate atrage capacități noi atunci când este condiționat de investiție, productivitate, exporturi, cercetare și locuri de muncă stabile. Dacă selecția devine politică sau criteriile sunt prea largi, banii vor proteja companii existente fără să schimbe structura economiei.

Aceeași condiție se aplică infrastructurii. Programul urmărește depășirea pragului de 2.000 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres până în 2028 și continuarea modernizării feroviare. Drumurile finalizate reduc timpul de transport și extind piața forței de muncă. Calea ferată poate micșora costul logistic al industriei și presiunea asupra importurilor de combustibili. Efectul economic depinde de tronsoanele care conectează efectiv centre de producție, porturi și frontiere, nu de numărul total de kilometri inaugurați.

În energie, ținta de 5.800 MW de capacități noi până la sfârșitul lui 2027 este ambițioasă și utilă într-o economie care are nevoie de producție suplimentară. Capacitatea instalată nu echivalează însă automat cu energie disponibilă la orele de vârf. Rețelele, stocarea, capacitățile flexibile și contractele pe termen lung pentru industrie trebuie construite în același ritm. Altfel, România poate adăuga proiecte solare și eoliene fără să reducă suficient volatilitatea prețurilor.

Fondurile europene sunt pilonul financiar al strategiei, dar 2026 este ultimul an de implementare a mecanismului european de redresare. Proiectele întârziate vor împinge costuri spre bugetul național sau vor fi abandonate. Evaluarea aprofundată a Comisiei Europene arată că vulnerabilitățile legate de deficitul bugetar și deficitul de cont curent rămân foarte mari, iar competitivitatea prin costuri s-a deteriorat. Din acest motiv, investițiile trebuie prioritizate după efectul asupra productivității, nu după presiunea politică locală.

Programul depinde de un buget foarte bine secvențiat

Ținta de deficit de 5,2% în 2027 poate fi atinsă dacă veniturile cresc credibil, cheltuielile curente sunt ținute sub control și investițiile europene înlocuiesc o parte din finanțarea națională. Riscul este ca guvernul să încerce să livreze simultan indexări, scutiri, ajutoare de stat, proiecte locale și investiții strategice. Într-o economie care crește slab, o asemenea suprapunere ar muta ajustarea spre împrumuturi mai mari sau spre taxe introduse în grabă.

Prognoza Comisiei indică pentru 2026 o creștere economică de numai 0,1%, o inflație medie de 7% și o datorie publică ce poate ajunge la 63,3% din PIB în 2027. FMI estimează pentru România o creștere de 0,7% în 2026. Diferența dintre scenarii nu schimbă concluzia: economia intră în noul ciclu de guvernare fără un excedent de creștere care să rezolve automat dezechilibrele.

Primul test va fi bugetul pe 2027. Acesta trebuie să arate separat costul eliminării impozitului minim, indexarea pensiilor, plafonul schemelor de sprijin, economiile din administrație și calendarul investițiilor. Al doilea test va fi guvernanța proiectelor industriale și energetice. Al treilea va fi capacitatea coaliției de a păstra aceleași reguli după apariția primelor costuri politice.

Programul Niculescu are o direcție economică mai coerentă decât o simplă listă de tăieri sau stimulente. Protejează investițiile, recunoaște problema competitivității și încearcă să mute consolidarea spre eficiență și colectare. Documentul rămâne însă un cadru, nu o demonstrație bugetară completă. Valoarea lui va fi decisă de cifrele din buget, de ordinea reformelor și de disponibilitatea guvernului de a renunța la promisiunile care nu încap în traiectoria fiscală.