Concordia cere trecerea României de la asamblare la produse create local
Confederația patronală susține că avantajul industrial al României trebuie completat cu cercetare, proprietate intelectuală și companii capabile să vândă produse proprii.

România trebuie să treacă de la producția realizată la comandă pentru alte grupuri la produse, tehnologii și mărci create local, susține Confederația Patronală Concordia. Mesajul a fost prezentat de președintele organizației, Dan Șucu, la European Forum for New Ideas de la Sopot, Polonia, într-un panel desfășurat pe 15 octombrie și anunțat public la 19 octombrie.
Comunicatul Concordia arată că 47% din exporturile de bunuri ale României sunt formate din mașini și echipamente, iar IT-ul, transporturile și serviciile de inginerie se află între sectoarele dinamice. Cifra descrie o economie mult mai industrializată decât în urmă cu două decenii, dar nu arată câtă valoare rămâne în țară după importul componentelor și plata proprietății intelectuale către grupurile care controlează produsul final.
Datele Eurostat pentru comerțul internațional permit separarea exporturilor pe grupe de produse și parteneri. În cazul României, ponderea ridicată a mașinilor și echipamentelor reflectă în mare măsură industria auto, componentele electrice, aparatele și utilajele. Integrarea în lanțurile europene a adus productivitate, salarii și disciplină industrială, dar a concentrat riscul în jurul deciziilor luate în afara țării.
Valoarea mare se află înainte și după fabricație
O fabrică eficientă captează salarii, impozite și marja de producție. Cercetarea, proiectarea, software-ul, brevetul, marca, distribuția și serviciile după vânzare pot păstra însă o parte mai mare din prețul plătit de client. De aceea, trecerea invocată de Concordia nu înseamnă abandonarea producției, ci adăugarea unor funcții cu productivitate și putere de negociere mai ridicate.
România are câteva avantaje: o bază de furnizori auto și electronici, ingineri, servicii IT exportabile, acces la piața unică și costuri încă inferioare Europei Occidentale. Limitele sunt cunoscute. Cheltuielile publice și private pentru cercetare sunt mici, legătura dintre universități și companii este slabă, iar firmele locale care cresc rapid întâmpină dificultăți la finanțare și internaționalizare.
Pentru un furnizor industrial, saltul de la execuție la produs propriu cere ani de investiții. Compania trebuie să poată finanța prototipuri, certificări, eșecuri și echipe comerciale înainte de apariția veniturilor. Creditul bancar, construit în jurul garanțiilor materiale și al fluxului existent, este potrivit mai greu acestui risc. Capitalul de creștere și achizițiile publice orientate către performanță pot completa finanțarea.
Coeziunea europeană și politica industrială
Concordia consideră că politica de coeziune rămâne baza convergenței în Europa Centrală și de Est, dar cere ca fondurile să susțină mai mult competitivitatea, competențele și inovarea. Organizația a anunțat cooperare cu parteneri regionali pentru investiții, forță de muncă, energie, comerț și securitate economică.
Pentru România, fondurile europene pot finanța laboratoare, infrastructură tehnologică și formare. Ele nu pot decide ce produs va cumpăra piața. Selecția trebuie să favorizeze proiectele în care există un client, o tehnologie verificabilă și o contribuție privată semnificativă, nu doar echipamente cumpărate pentru a îndeplini un indicator de absorbție.
Tranziția energetică și apărarea deschid piețe mari pentru electronică de putere, software industrial, materiale, mentenanță și componente. În aceste domenii, furnizorii români pot intra prin contracte de producție și pot urca spre proiectare dacă au acces la standarde, date și comenzi predictibile. Riscul este ca noile investiții să repete modelul în care România oferă teren, utilități și muncă, iar cercetarea și proprietatea intelectuală rămân în altă parte.
Obiectivul poate fi măsurat prin indicatori mai buni decât valoarea exporturilor: ponderea produselor cu mărci românești, cheltuielile de cercetare ale companiilor, veniturile din licențe și software, numărul firmelor locale care vând direct pe piețe externe și partea românească din valoarea adăugată a unui produs. Fără această măsurare, formula «created in Romania» rămâne un slogan atrăgător, dar greu de tradus în politică economică.