Industria IT are nevoie de produse proprii ca să rămână un motor al economiei
Modelul bazat pe exportul de ore de programare a adus venituri, salarii și experiență. Inteligența artificială îi comprimă avantajele, iar trecerea la produse cere capital, clienți locali și o politică publică orientată spre rezultate.

Industria românească de software a crescut timp de două decenii printr-o combinație eficientă: specialiști bine pregătiți, costuri mai mici decât în Europa Occidentală și acces la proiectele companiilor internaționale. Mii de echipe din București, Cluj, Iași, Timișoara și alte orașe au scris cod, au testat aplicații și au administrat sisteme pentru clienți din afara pieței locale. Modelul a creat locuri de muncă bine plătite, exporturi și o cultură tehnică solidă.
Inteligența artificială schimbă economia acestui model. Un programator poate produce mai mult cod, documenta mai repede și automatiza o parte din testare. Clientul nu mai compară doar tariful unui specialist român cu cel al unuia german sau american. El compară rezultatul unei echipe asistate de AI cu rezultatul unei echipe tradiționale și cere ca productivitatea să se vadă în preț.
Ministrul delegat pentru digitalizare, Bogdan Dumitru, a descris luni sectorul drept aflat într-o perioadă dificilă și a cerut trecerea către produse și tehnologii proprii. Diagnosticul este corect, dar tranziția nu se produce printr-un apel public. O firmă de servicii încasează bani din prima lună a contractului; o firmă bazată pe produse proprii poate cheltui ani înainte să găsească o piață. România trebuie să construiască instituțiile, capitalul și cererea care fac posibil acest pariu.
Modelul serviciilor a fost o alegere rațională și încă are valoare
Outsourcingul este uneori prezentat ca o etapă inferioară, de care economia ar trebui să se rușineze. Această judecată ignoră beneficiile acumulate. Proiectele externe au impus standarde de calitate, securitate și management pe care piața locală nu le-ar fi putut genera la aceeași scară. Angajații au învățat tehnologii noi, managerii au coordonat echipe distribuite, iar companiile au adus valută fără să depindă de materii prime.
Studiul ANIS arată că IT&C a ajuns la o cifră de afaceri de 23,6 miliarde de euro în 2024 și la o contribuție de 6,67% din PIB. Serviciile informatice au devenit principala categorie în exporturile de servicii. Aceste rezultate trebuie protejate, nu negate. Serviciile complexe, integrarea sistemelor, securitatea și dezvoltarea pentru industrii reglementate vor rămâne importante.
Problema apare acolo unde valoarea livrată este confundată cu numărul de ore facturate. Instrumentele AI reduc timpul pentru activități repetitive, iar concurenții din India, Polonia, America Latină sau Asia de Sud-Est folosesc aceleași instrumente. Diferența salarială care a favorizat România se poate micșora, în timp ce costurile interne cresc. O companie fără proprietate intelectuală și fără relație directă cu utilizatorul final negociază dintr-o poziție slabă.
Produsul propriu schimbă distribuția valorii
O firmă care dezvoltă produse proprii păstrează codul, marca, datele și relația cu clientul. Poate vinde aceeași soluție de multe ori, iar venitul suplimentar nu cere o creștere proporțională a echipei. Acesta este avantajul economic care atrage investitorii. În schimb, dezvoltarea inițială, marketingul, distribuția și suportul trebuie finanțate înainte ca produsul să ajungă la scară.
România nu trebuie să copieze orice aplicație populară din Statele Unite. Șansa mai realistă se află în industriile pe care inginerii locali le cunosc deja: securitate cibernetică, servicii financiare, energie, automobile, logistică, agricultură și administrație. Experiența acumulată în proiecte poate deveni un produs dacă echipa înțelege o problemă repetabilă și păstrează drepturile asupra soluției.
Inteligența artificială reduce costul construirii unui prototip, dar ridică standardul pentru produsul final. Un asistent generic poate fi copiat rapid. Valoarea durabilă vine din date de calitate, integrare în fluxuri critice, certificări, distribuție și încrederea clientului. Companiile românești trebuie să se concentreze pe aceste bariere, nu pe demonstrații spectaculoase care nu rezolvă o problemă pentru care clienții sunt dispuși să plătească.
Capitalul local rămâne prea prudent pentru etapa de creștere
Finanțarea de început s-a dezvoltat, însă multe companii ajung la un plafon când au nevoie de milioane de euro pentru vânzări internaționale. Fondurile locale sunt mici, băncile cer garanții pe care software-ul nu le oferă, iar investitorii mari preferă piețe cu mai multe oportunități de valorificare a investiției. Fondatorii sunt împinși să își mute sediul, proprietatea intelectuală sau echipa comercială în alte jurisdicții.
Statul nu trebuie să aleagă câștigători și nici să acopere pierderile unor produse fără clienți. Poate însă să reducă blocajele. Fondurile de co-investiții administrate profesionist, stimulentele pentru cercetare aplicată, reguli clare pentru opțiunile acordate angajaților și piețe de capital funcționale ar permite investitorilor privați să își asume mai mult risc.
Tratamentul fiscal trebuie să fie previzibil. Schimbările bruște ale facilităților au afectat bugetele firmelor și deciziile de recrutare. O politică matură poate reduce gradual avantajele generale și poate orienta sprijinul către cercetare, proprietate intelectuală și formare, dar calendarul trebuie anunțat din timp. Incertitudinea fiscală nu transformă o companie de servicii într-una de produs; doar îi reduce resursele disponibile pentru investiții.
Statul poate crea o piață exigentă, nu una captivă
Administrația publică este unul dintre cei mai mari cumpărători potențiali de tehnologie. Folosite bine, achizițiile publice pot oferi unei firme românești primul client relevant și o referință pentru export. Folosite prost, ele produc platforme închise, dependență de furnizor și contracte în care se plătesc zile de muncă, nu rezultate.
Achizițiile ar trebui să pornească de la probleme măsurabile: reducerea timpului de procesare, detectarea fraudei, scăderea consumului de energie, programarea mai bună a transportului sau accesul rapid la servicii. Instituțiile pot organiza proiecte-pilot concurențiale, cu standarde deschise și audit independent. Produsul care funcționează poate fi extins; cel care eșuează se oprește fără a bloca un sistem național.
Datele publice sunt o infrastructură economică. Accesul sigur și standardizat la seturi anonimizate poate susține produse în sănătate, mobilitate, mediu și fiscalitate. Protecția vieții private și securitatea nu trebuie relaxate. Dimpotrivă, reguli tehnice clare le permit companiilor să proiecteze soluții conforme de la început și să le vândă ulterior în alte state europene.
Educația trebuie să refacă traseul de la debutant la expert
AI automatizează tocmai o parte din sarcinile prin care absolvenții învățau. Dacă firmele angajează numai specialiști seniori, baza de competențe se va eroda. Universitățile și companiile trebuie să reconstruiască ucenicia: proiecte reale, evaluare a codului generat, securitate, arhitectură, statistică și cunoașterea domeniului în care software-ul este folosit.
Competența decisivă nu va fi memorarea unei sintaxe, ci formularea problemei, verificarea rezultatului și asumarea răspunderii. Un model poate propune cod, dar o persoană trebuie să înțeleagă dacă acesta respectă regulile, protejează datele și funcționează în situații neprevăzute. Formarea trebuie să combine informatica, matematica și cunoașterea industriilor.
România are și o problemă de adopție. Potrivit Eurostat, numai 5,2% dintre companiile românești cu cel puțin zece angajați foloseau AI în 2025, față de 20% în Uniunea Europeană. O industrie locală de produse software nu poate crește sănătos dacă economia din jur cumpără puțină tehnologie. Digitalizarea IMM-urilor contribuie atât la creșterea productivității, cât și la formarea unei piețe pentru furnizorii locali.
Un plan verificabil pentru următorii ani
Guvernul ar trebui să urmărească indicatori care descriu valoarea, nu doar dimensiunea sectorului: ponderea veniturilor recurente, cheltuielile private de cercetare, investițiile de capital de risc, produsele exportate, brevetele și drepturile asupra programelor software deținute în România. Numărul de angajați rămâne relevant, dar productivitatea poate crește chiar când echipele devin mai mici.
Comisia Europeană identifică în raportul Deceniului Digital 2026 puncte slabe persistente în competențe, inovarea IMM-urilor și adoptarea tehnologiilor. România are alocate miliarde de euro pentru digitalizare prin programe naționale și PNRR. Fiecare proiect ar trebui evaluat prin utilizare, economii și servicii îmbunătățite, nu prin numărul de echipamente cumpărate sau platforme lansate.
Companiile au, la rândul lor, responsabilitatea de a investi din profit, de a forma oameni și de a accepta disciplina pieței. Nu orice produs va reuși, iar falimentul face parte din inovare. Politica publică trebuie să permită o a doua încercare, să protejeze concurența și să împiedice capturarea banilor de către proiecte fără utilizatori.
Industria românească de IT nu pornește de la zero. Are clienți, specialiști, reputație și experiență internațională. Următoarea etapă cere ca o parte mai mare din cunoașterea acumulată să rămână în produse, mărci și proprietate intelectuală deținute aici. AI grăbește această tranziție și îi penalizează pe cei care amână. România poate păstra serviciile care creează valoare și, în același timp, poate construi companii care vând propriile soluții. Fără această schimbare, sectorul riscă să rămână performant tehnic, dar tot mai slab în negocierea valorii economice pe care o produce.