Opinie · Macroeconomie și nivel de trai

observatoreconomic.ro · 19 noiembrie 2026

Toate articolele

Inflația României cere o politică economică mai coerentă

Diferența față de restul Europei arată că scumpirile nu pot fi tratate doar prin dobânzi. Guvernul, BNR și autoritățile de reglementare trebuie să reducă sursele interne ale inflației fără a sacrifica investițiile.

Familie analizând cheltuielile gospodăriei

România a revenit pe primul loc în clasamentul inflației din Uniunea Europeană, cu 7% în octombrie, față de media comunitară de 4%. Diferența de trei puncte procentuale nu este o simplă anomalie statistică. Ea arată că șocul energetic european este amplificat în România de decizii fiscale, de structura piețelor interne și de dezechilibre care s-au acumulat în anii de creștere bazată pe consum.

Răspunsul nu poate fi lăsat exclusiv Băncii Naționale. Dobânzile pot tempera cererea și pot sprijini cursul, dar nu construiesc rețele electrice, nu măresc concurența în distribuție și nu repară un buget care transferă costurile către prețuri prin taxe indirecte. România are nevoie de o politică economică în care deciziile fiscale, monetare, energetice și de concurență sunt coordonate.

Concluzia este incomodă pentru toate instituțiile: inflația va scădea durabil numai dacă statul încetează să producă presiuni pe care banca centrală încearcă apoi să le compenseze prin bani scumpi. Consolidarea bugetară trebuie continuată, dar compoziția ei contează. Investițiile în capacitatea de producție și în productivitate trebuie protejate, iar sprijinul social trebuie concentrat asupra gospodăriilor vulnerabile.

De ce România se îndepărtează de regiune

În octombrie, Cehia a avut o inflație armonizată de 2,1%, Ungaria de 2,4%, Slovacia de 2,9% și Polonia de 3,7%. Bulgaria a fost mai aproape de România, cu 5,9%. Toate economiile au fost expuse energiei scumpe și încetinirii europene, însă rezultatele diferă mult.

România a intrat în criza prețurilor cu o cerere internă susținută de deficite mari. Statul a cheltuit peste veniturile sale într-un moment în care economia nu mai putea crește rapid fără importuri. Banii suplimentari au alimentat consumul, iar o parte a cererii s-a reflectat în prețuri și în deficitul extern.

Apoi au venit corecțiile. Majorarea TVA și a accizelor a adus venituri bugetare, dar a ridicat direct prețurile. Eliminarea plafonării la electricitate a expus gospodăriile la costurile reale ale sistemului. Petrolul scump și seceta au amplificat presiunea. Fiecare măsură are o explicație separată, însă efectul cumulat este inflația de astăzi.

Problema centrală este succesiunea deciziilor. Deficitele au fost lăsate să crească, iar corecția a fost aplicată târziu, când economia încetinea. Taxele indirecte au fost folosite deoarece se colectează repede, deși efectul lor asupra prețurilor este imediat. Investițiile care ar reduce costurile au termene lungi și au fost amânate.

Politica fiscală trebuie să înceteze să alimenteze volatilitatea

Guvernul nu poate promite simultan dezinflație rapidă, cheltuieli curente ridicate și majorări fiscale imprevizibile. Fiecare schimbare a TVA, accizelor sau prețurilor administrate influențează așteptările firmelor și ale salariaților. Companiile ajustează prețurile preventiv, iar angajații cer salarii care să recupereze pierderile trecute.

Un calendar fiscal pe trei ani ar reduce această incertitudine. Măsurile trebuie anunțate suficient de devreme, evaluate și integrate în traiectoria deficitului. Excepțiile și taxele temporare trebuie să aibă termene clare. Predictibilitatea nu face impozitele plăcute, dar reduce tendința companiilor de a adăuga o primă de risc în prețuri.

Cheltuielile curente trebuie controlate prin reforme concrete, nu prin tăieri uniforme. Digitalizarea serviciilor publice, achizițiile centralizate, eliminarea instituțiilor cu atribuții suprapuse și evaluarea programelor pot reduce costurile fără a afecta infrastructura. Tăierea proiectelor de energie sau transport economisește bani astăzi și menține costurile economiei ridicate mâine.

Colectarea mai bună este esențială. O administrație fiscală care folosește datele pentru controale țintite poate reduce evaziunea fără să blocheze contribuabilii corecți. Rambursarea rapidă a TVA și interpretarea unitară a regulilor susțin lichiditatea firmelor. O colectare slabă împinge guvernul spre cote mai mari aplicate celor care plătesc deja.

Energia este problema imediată și investiția decisivă

Eurostat arată că energia a avut cea mai mare contribuție la inflația zonei euro în octombrie. Pentru România, prețul energiei este influențat de producție, rețele, interconectări, echilibrare și modul în care sunt protejați consumatorii. Nicio tehnologie, folosită izolat, nu rezolvă această ecuație.

Proiectele eoliene și solare trebuie dezvoltate împreună cu capacități de stocare și rețele. Capacitatea instalată produce valoare numai dacă energia poate fi transportată și folosită când există cerere. Congestiile și dezechilibrele se transformă în costuri plătite de consumatori sau suportate de producători.

Gazele din Marea Neagră pot reduce importurile și pot oferi flexibilitate sistemului, dar avantajul depinde de infrastructură și de contracte. Existența producției interne nu garantează energie ieftină. Piețele trebuie să rămână transparente și competitive, iar intervențiile trebuie să fie limitate și previzibile.

Ajutorul pentru populație trebuie țintit. Plafoanele generale reduc stimulentul pentru economisire și îi subvenționează și pe consumatorii cu venituri mari. Sprijinul calculat în funcție de venit și consumul esențial protejează gospodăriile vulnerabile la un cost bugetar mai mic.

Concurența poate reduce persistența scumpirilor

Inflația nu este identică în toate sectoarele. Unele piețe reacționează rapid la scăderea costurilor, altele păstrează prețurile ridicate din cauza concentrării, contractelor sau barierelor de intrare. Consiliul Concurenței și autoritățile sectoriale trebuie să urmărească marjele, accesul la infrastructură și practicile care limitează opțiunile consumatorilor.

Transparența prețurilor este utilă mai ales în energie, servicii financiare, telecomunicații și comerțul cu produse esențiale. Comparatoarele funcționale și posibilitatea de a schimba ușor furnizorul sporesc presiunea concurențială. Reglementarea trebuie să elimine costurile nejustificate ale schimbării furnizorului, nu să fixeze permanent prețurile.

Importurile pot disciplina prețurile, dar România are nevoie și de ofertă internă. Investițiile în procesarea alimentelor, depozitare, irigații și logistică reduc pierderile și volatilitatea. Seceta nu poate fi eliminată, însă efectele ei asupra prețurilor pot fi diminuate prin infrastructură și asigurări mai bune.

Piața muncii trebuie abordată cu prudență. Salariile reale au nevoie să recupereze pierderea puterii de cumpărare, însă indexările automate pot prelungi inflația. Creșterile salariale sustenabile trebuie legate de productivitate, formare și investiții, nu doar de scumpirile anului precedent.

BNR are nevoie de ajutorul celorlalte politici

O inflație de 7% limitează spațiul pentru reducerea dobânzilor. Dacă banca centrală relaxează prea repede, cererea și cursul pot reaprinde scumpirile. Dacă menține dobânzile ridicate prea mult, investițiile și creditul suferă. Alegerea devine mai costisitoare când politica fiscală și prețurile administrate împing în sens opus.

Credibilitatea este principalul activ. Guvernul trebuie să respecte traiectoria deficitului, iar BNR să explice condițiile în care inflația poate reveni în intervalul țintei. Divergențele publice și schimbările bruște alimentează așteptările că prețurile vor continua să crească.

Comisia Europeană estimează o inflație armonizată medie de 7,9% în 2026, de 4,4% în 2027 și de 3,8% în 2028. Traiectoria descrie o dezinflație lentă, cu riscul ca gospodăriile și firmele să se obișnuiască cu rate ridicate. Cu cât așteptările se fixează mai sus, cu atât revenirea la stabilitate cere o perioadă mai lungă de cerere slabă.

Ce ar trebui să urmărească publicul

Primul indicator este inflația lunară, nu doar rata anuală. Efectele de bază pot coborî temporar cifra anuală chiar dacă prețurile continuă să crească repede de la o lună la alta. Avansul de 1% din octombrie este un avertisment în acest sens.

Al doilea este inflația fără componentele volatile. Dacă energia se ieftinește, dar serviciile și bunurile continuă să se scumpească rapid, presiunile s-au răspândit în economie. Salariile, chiriile și contractele tind să se ajusteze mai lent și pot menține inflația.

Al treilea este calitatea consolidării fiscale. Un deficit mai mic obținut prin taxe indirecte și investiții tăiate poate reduce cererea, dar lasă neschimbată capacitatea de producție. Un deficit redus prin colectare, eficiență și prioritizare creează condiții mai bune pentru creștere fără inflație.

România nu va învinge inflația printr-o măsură izolată și nici printr-o campanie de comunicare. Are nevoie de bugete credibile, energie mai bine administrată, piețe concurențiale, infrastructură și o politică monetară răbdătoare. Cifra de 7% ar trebui tratată ca un diagnostic al coerenței economice, nu doar ca o statistică neplăcută.