România pierde teren într-o regiune care continuă să crească

FMI anticipează pentru România o contracție de 0,5% în 2026, în timp ce cea mai mare parte a Europei Centrale, de Est și a Balcanilor continuă să crească. Diferența nu vine doar din război, energie sau încetinirea zonei euro. Ea arată costul economic al unei corecții fiscale începute târziu, într-un moment în care veniturile reale și încrederea populației erau deja sub presiune.

Harta economică a regiunii oferă în 2026 o imagine care ar trebui să preocupe Bucureștiul. Albania, Kosovo și Macedonia de Nord sunt estimate de Fondul Monetar Internațional la 3,5% creștere reală. Polonia urmează cu 3,4%, Serbia cu 3,3%, iar Slovenia cu 3,2%. La celălalt capăt se află România, cu minus 0,5%, sub Slovacia, Rusia și Ucraina.

Cifrele provin din ediția din octombrie a World Economic Outlook și reprezintă prognoze pentru întregul an, nu rezultate definitive. Totuși, poziția relativă contează. România este singura economie dintre cele 23 analizate pentru care FMI estimează scădere. Media simplă este de aproximativ 2,2% în Europa Centrală, 1,8% în estul continentului și statele baltice și 2,6% în Balcani și Europa de Sud-Est.

Economia Uniunii Europene ar urma să crească cu doar 1,3%. Aproape toate statele din regiune depășesc acest ritm, dar puține ajung la prognoza mondială de 3,1%. Europa răsăriteană continuă astfel să recupereze față de vest, însă convergența este inegală. Țările care investesc, atrag capital și mențin consumul cresc. Cele care corectează dezechilibre vechi sau sunt prinse în război și sancțiuni avansează lent ori deloc.

Trei viteze într-o regiune aparent omogenă

Prima categorie este formată din economiile cu ritmuri de peste 3%. Ele nu au același model, dar au o trăsătură comună: cererea internă și investițiile se susțin reciproc.

Polonia este cazul cel mai important prin dimensiune. Creșterea de 3,4% este alimentată de consum, absorbția fondurilor europene, proiectele finanțate prin mecanismul european de redresare și investițiile legate de apărare. Comisia Europeană estima în primăvară un ritm apropiat, de 3,5%. Guvernul de la Varșovia rulează însă un deficit foarte mare. O parte a performanței curente este susținută fiscal, iar datoria publică urcă. Polonia crește repede, dar plătește pentru viteză.

Slovenia combină salarii mai mari, consum, exporturi și investiții publice. Estimarea FMI de 3,2% este mult peste prognoza de 1,9% făcută de Comisie în mai, semn al unei revizuiri favorabile a activității observate ulterior. Pentru o economie mică, integrată în industria europeană, diferența dintre cele două estimări arată și cât de repede pot schimba rezultatul comenzile externe și calendarul investițiilor.

În Balcanii de Vest, Albania, Kosovo și Macedonia de Nord ajung la 3,5%, Serbia la 3,3%, iar Muntenegru la 3%. Banca Mondială descrie o regiune susținută de consum, salarii, remitențe, turism și investiții, dar expusă inflației și incertitudinii. Ratele ridicate pornesc și de la niveluri de venit și productivitate mai mici. O investiție rutieră, o fabrică nouă sau un sezon turistic bun au un efect procentual mai mare într-o economie de dimensiuni reduse.

Acest avantaj aritmetic nu trebuie minimalizat. Convergența se produce tocmai prin repetarea unor ani în care economiile mai sărace cresc mai repede decât cele mature. Problema Balcanilor este continuitatea. Turismul, construcțiile și consumul pot ridica PIB-ul, însă apropierea durabilă de media europeană cere firme productive, exporturi mai complexe, administrație previzibilă și oameni care aleg să rămână în regiune.

Nucleul industrial simte încetinirea vestului

A doua viteză se vede în Cehia și Ungaria, ambele în jur de 1,8-1,9%, și mai ales în Slovacia, cu 0,8%. Aceste economii au câștigat timp de două decenii din integrarea în lanțurile industriale germane, din investițiile străine și din accesul la piața unică. Acum resimt slăbiciunea aceleiași arhitecturi.

Cehia beneficiază de salarii reale mai mari și de investiții finanțate european, dar exporturile industriale sunt afectate de energia scumpă și de cererea modestă din Germania. Ungaria obține sprijin din consum și din noile capacități auto, însă investițiile au rămas slabe, deficitul bugetar este ridicat, iar accesul incomplet la fondurile europene continuă să apese asupra perspectivei.

Slovacia este cazul cel mai fragil din nucleul central-european. Consolidarea fiscală, taxele mai mari și expunerea puternică la industria auto se suprapun. Investițiile europene împiedică o stagnare mai severă, dar nu pot neutraliza efectul cererii externe slabe și al ajustării bugetare. Modelul bazat pe uzine eficiente și exporturi către vest funcționează mai greu atunci când producătorii auto europeni își reduc costurile și își regândesc capacitățile.

Croația, cu 2,2%, este mai bine protejată de consum, turism și fondurile europene. Bulgaria, cu 2,6%, primește un impuls de la consumul public și investițiile finanțate prin planul de redresare. Grecia ajunge doar la 1,8%, deoarece energia scumpă reduce veniturile reale, iar investițiile importă o parte mare din echipamentele de care au nevoie. În toate trei, fondurile europene sunt o componentă centrală a creșterii, nu un supliment marginal.

Balticii recuperează, războiul limitează estul

Lituania este cea mai dinamică economie baltică, cu 2,7%. Salariile reale, investițiile publice și reforma pensiilor stimulează consumul. Letonia ajunge la 2,3%, iar Estonia la 2,1%, după mai mulți ani slabi. Investițiile în infrastructură și apărare susțin activitatea, dar costul energiei și incertitudinea geopolitică rămân mai importante decât în vestul continentului.

Mai la est, explicațiile devin mai dure. Moldova ar urma să crească cu 1,5%. Reformele asociate integrării europene, investițiile și conectarea la piețele energetice ale UE oferă sprijin, însă productivitatea redusă, emigrația și scăderea remitențelor limitează avansul. Ucraina, la 1%, continuă să funcționeze sub presiunea distrugerilor, a deficitului de forță de muncă și a atacurilor asupra infrastructurii energetice. Reconstrucția și finanțarea externă creează activitate, dar baza productivă este afectată în fiecare lună de război.

Rusia, estimată la 0,9%, este susținută de comenzi publice și de producția militară. Aceste cheltuieli ridică activitatea măsurată, dar deficitul de personal, dobânzile mari, sancțiunile și accesul mai dificil la tehnologie apasă asupra sectoarelor civile. Belarus, la 1,9%, depinde tot mai mult de piața și finanțarea rusească. În ambele cazuri, PIB-ul surprinde volumul de activitate, dar spune mai puțin despre calitatea investițiilor și bunăstarea gospodăriilor.

De ce România este excepția negativă

Prognoza de minus 0,5% pentru România este cu atât mai severă cu cât țara nu suportă distrugerile unui război și beneficiază de acces la piața unică, fonduri europene și investiții străine. Explicația principală se află în secvența politicii fiscale.

România a intrat în ajustare cu un deficit bugetar foarte mare și cu inflație persistentă. Creșterile de taxe, înghețarea unor venituri publice și reducerea cheltuielilor comprimă cererea internă. Pentru o economie în care consumul gospodăriilor are o pondere mare, efectul apare repede în comerț, servicii și încasările companiilor.

Comisia Europeană anticipa în mai o creștere de numai 0,1%, explicată prin scăderea consumului și presiunea inflației asupra veniturilor reale. FMI a coborât ulterior estimarea sub zero. Investițiile finanțate din fonduri europene și contribuția exportului net atenuează reculul, dar nu îl mai compensează.

Diferența față de Bulgaria este de 3,1 puncte procentuale, față de Ungaria de 2,4 puncte, iar față de Polonia de 3,9 puncte. Contextul extern este comun, însă răspunsurile interne diferă. Polonia folosește bugetul pentru a menține investițiile și cererea. Bulgaria accelerează proiectele europene. România își reduce deficitul exact când inflația și costul creditului slăbesc deja economia.

Ajustarea este inevitabilă. Un deficit apropiat de 8% din PIB, alături de un deficit extern mare, nu poate fi finanțat la nesfârșit fără costuri în creștere. Întrebarea economică este cum se împarte povara și ce cheltuieli sunt protejate. O consolidare bazată în principal pe taxe impredictibile și blocarea investițiilor private poate reduce PIB-ul mai mult decât o reformă a cheltuielilor curente, a companiilor de stat și a administrației.

Capcana cifrelor mari

Comparația ratelor de creștere trebuie citită cu precauție. Un stat poate avea 3,5% creștere și să rămână mult mai sărac decât unul care avansează cu 1,5%. Țările cu populație în scădere pot raporta un rezultat pe locuitor mai bun decât ritmul PIB-ului total. O economie poate fi ridicată temporar de deficit, turism sau construcții, fără o îmbunătățire comparabilă a productivității.

Totuși, diferențele persistente schimbă poziția competitivă. Trei sau patru ani în care România crește sub Polonia, Bulgaria ori Serbia înseamnă investiții pierdute, salarii care recuperează mai lent și venituri bugetare mai mici. Companiile internaționale compară piețele din regiune, nu doar costurile din interiorul unei țări. Ritmul economiei influențează dimensiunea pieței, riscul fiscal și decizia privind următoarea fabrică sau următorul centru logistic.

Ce ar schimba traiectoria României

Prima prioritate este protejarea investițiilor cu randament economic. Proiectele de transport, energie și digitalizare finanțate european trebuie separate de economiile bugetare făcute din lipsă de lichiditate. Reducerea deficitului prin amânarea lucrărilor cofinanțate poate îmbunătăți temporar o linie din buget, dar pierde și banii europeni, și efectul asupra productivității.

A doua este predictibilitatea fiscală. O companie poate lucra cu o taxă mai mare dacă o cunoaște înainte de aprobarea bugetului și o poate include în prețuri și investiții. Modificările succesive, derogările și măsurile temporare măresc prima de risc și favorizează firmele care pot negocia excepții.

A treia este restructurarea cheltuielilor. Administrația, achizițiile și companiile de stat consumă resurse fără rezultate proporționale. Corecția uniformă este mai simplă politic, dar lovește și instituțiile eficiente, și proiectele bune. O ajustare credibilă cere selectarea programelor, publicarea rezultatelor și închiderea cheltuielilor care nu pot fi justificate.

În sfârșit, România trebuie să transforme fondurile europene într-o creștere a capacității productive. O autostradă contează prin timpul economisit, o linie electrică prin investițiile pe care le conectează, iar digitalizarea administrației prin orele și costurile pe care le elimină. Valoarea contractelor semnate este o măsură administrativă; economia răspunde la infrastructura și serviciile care funcționează.

Prognoza FMI nu este o sentință. Ea descrie traiectoria probabilă pe baza informațiilor disponibile în octombrie. Dar comparația regională elimină explicația comodă potrivit căreia toate economiile apropiate trec prin aceeași dificultate. Majoritatea cresc, unele cu peste 3%. România suportă simultan inflația, costul creditului și factura unei discipline fiscale amânate.

Diferența dintre minus 0,5% și plus 3% nu este doar o statistică anuală. Ea arată cine intră în următorul ciclu economic cu firme mai puternice, investiții finalizate și venituri publice în creștere. Pentru România, revenirea depinde mai puțin de un stimul spectaculos și mai mult de o corecție bugetară coerentă, investiții executate la timp și reguli care permit capitalului privat să planifice dincolo de următorul trimestru.