România · Mediu și economie

observatoreconomic.ro · 4 noiembrie 2026

Toate articolele

România pornește de la 12,4% reciclare și estimează investiții de 2 miliarde de euro în noul plan al deșeurilor

Proiectul pentru 2026–2035 propune instalații integrate de tratare, o variantă cu aproape 20% mai ieftină decât alternativa comparată. Chiar și cu infrastructura completă, ținta de maximum 10% depozitare în 2035 cere măsuri suplimentare.

Lucrători sortând ambalaje într-o instalație de reciclare

România a pregătit pentru următorul deceniu un program de investiții de aproximativ 2,02 miliarde de euro în instalații integrate de tratare a deșeurilor, într-o încercare de a recupera una dintre cele mai mari întârzieri de mediu din Uniunea Europeană. Proiectul Planului Național de Gestionare a Deșeurilor 2026–2035, publicat la 3 noiembrie de Ministerul Mediului, pornește de la o rată de pregătire pentru reutilizare și reciclare a deșeurilor municipale de numai 12,4% în 2023, față de ținta de 50% stabilită pentru 2025.

Documentul este important și dincolo de politica de mediu. Îndeplinirea condițiilor europene privind planificarea deșeurilor influențează accesul la finanțare, iar investițiile propuse vor afecta bugetele locale, tarifele plătite de populație, contractele de salubritate, piața materialelor reciclate și costurile companiilor care pun ambalaje pe piață.

Planul compară două opțiuni. Prima ar continua cu instalații separate pentru sortare, tratare biologică și pregătire pentru valorificare. A doua, preferată de autorități, transformă facilitățile existente și construiește instalații integrate de tratare a deșeurilor, în care sortarea, tratarea biologică și pregătirea fracției energetice sunt reunite. Costul de capital estimat pentru această variantă este de 2,024 miliarde de euro, față de 2,525 miliarde pentru alternativa fragmentată.

Varianta integrată reduce investiția inițială cu aproximativ o cincime

Diferența de aproape 501 milioane de euro este semnificativă, dar alegerea nu se bazează doar pe cost. În evaluarea multicriterială din proiect, alternativa integrată obține 4,6 puncte din 5, față de 3,3 puncte pentru soluția cu instalații separate. Argumentele sunt flexibilitatea tehnologică, reducerea transporturilor între facilități și capacitatea de a extrage mai multe materiale înainte ca reziduul să ajungă la depozitare.

Instalațiile integrate ar urma să primească deșeuri colectate separat și fracții reziduale, să recupereze materiale reciclabile și să trateze componenta biodegradabilă. O parte din ceea ce nu poate fi reciclat ar fi pregătită pentru valorificare energetică. Planul prevede atât conversia unor instalații mecanico-biologice existente, cât și construcția unor capacități noi acolo unde infrastructura regională este insuficientă.

Estimarea de capital trebuie interpretată ca ordin de mărime, nu ca factură definitivă. Costul final va depinde de proiectarea fiecărei facilități, prețul echipamentelor, teren, racordări, transport și condițiile contractelor. La investiția inițială se adaugă cheltuielile de operare, mentenanță și înlocuire a echipamentelor, care vor influența tariful de salubritate pe termen lung.

Ținta pentru 2035 rămâne dificilă chiar dacă toate instalațiile sunt construite

Planul urmărește ca în 2035 cantitatea de deșeuri municipale depozitate să coboare la cel mult 10% din cea generată. Analiza tehnică avertizează însă că infrastructura selectată nu duce automat la acest prag. Chiar și după dezvoltarea completă a sistemului, va rămâne o cantitate de reziduuri care trebuie redusă sau valorificată prin alte soluții.

Din acest motiv, documentul propune elaborarea și aplicarea până în 2034 a unei strategii pentru recuperarea energiei din deșeuri. O asemenea direcție cere prudență economică. Capacitățile prea mari de incinerare pot crea cerere pentru deșeuri și pot concura cu reciclarea, în timp ce capacitățile prea mici lasă depozitarea ca soluție dominantă. Contractele trebuie construite astfel încât reciclarea și prevenirea să rămână prioritare.

O altă limită este calitatea colectării. O instalație modernă nu poate transforma la nesfârșit un amestec contaminat în materii prime cu valoare. Hârtia murdară, sticla amestecată cu resturi organice și plasticul greu de identificat pierd rapid valoare. Rezultatul economic depinde de separarea la sursă, frecvența ridicării și controlul calității încă de la gospodărie sau companie.

Tarifele și contractele locale vor decide rezultatul

România a construit în ultimii ani sisteme județene cu stații de sortare, compostare și depozite conforme, dar multe funcționează sub capacitate sau primesc deșeuri slab separate. Cauzele țin de licitații întârziate, contracte care plătesc mai curând cantitatea colectată decât rezultatul, date incomplete și responsabilități împărțite între primării, asociații intercomunitare, operatori și organizațiile de transfer de responsabilitate.

Planul are nevoie de instrumente economice aplicate consecvent. Plata în funcție de cantitatea de deșeu rezidual, tarife mai mici pentru colectarea separată corectă, taxa de depozitare și penalitățile pentru neîndeplinirea țintelor pot schimba comportamentul. Dacă diferența de preț dintre sortare și aruncare rămâne mică, populația și operatorii vor alege varianta mai ușoară.

Sistemul garanție-returnare a arătat că volume mari pot fi scoase din fluxul municipal când există un stimulent clar și o rețea accesibilă. El reduce însă și cantitatea de PET, aluminiu și sticlă cu valoare ridicată care finanța parțial sortarea clasică. Noile instalații și contracte trebuie dimensionate pentru această realitate, altfel proiectele riscă să pornească de la compoziția deșeurilor din trecut.

Publicarea datelor pe fiecare județ și operator va fi esențială. Cantitățile colectate separat, pierderile de sortare, costul pe tonă, gradul de utilizare și destinația materialelor ar trebui raportate într-un format comparabil. Fără aceste informații, investițiile pot fi inaugurate fără ca publicul să știe dacă reduc depozitarea și costul total.

Proiectul de plan oferă României o hartă tehnică și o estimare financiară mai realistă decât promisiunea generică de a construi stații. Testul va fi execuția locală. Diferența dintre o instalație care recuperează materiale și una care doar mută reziduuri depinde de contracte, tarife, date și calitatea colectării. Cele 2 miliarde de euro pot moderniza infrastructura, dar rezultatul se va vedea în tonele evitate, reciclate și vândute, nu în numărul de obiective terminate.