UE estimează că adaptarea la climă cere 70 de miliarde de euro pe an
Comisia propune un cadru comun pentru evaluarea riscurilor și investiții în infrastructură, orașe și servicii publice. Pagubele climatice din 2022-2025 sunt estimate la aproximativ 200 de miliarde de euro.

Comisia Europeană estimează că adaptarea infrastructurii și economiei la noile condiții climatice va necesita aproximativ 70 de miliarde de euro pe an. Noul Cadru european pentru reziliență climatică, prezentat la 27 octombrie, urmărește să introducă evaluarea riscului climatic în investiții, politici publice și deciziile companiilor, după ce pagubele din 2022-2025 au ajuns la aproximativ 200 de miliarde de euro.
Executivul european calculează o medie de circa 50 de miliarde de euro pe an pentru pierderile recente. Investițiile de adaptare pot produce, potrivit documentului, beneficii de peste zece ori mai mari prin pagube evitate, continuitatea serviciilor și protejarea activelor. Raportul dintre cost și beneficiu diferă însă mult de la un proiect la altul și depinde de localizare, scenariul climatic și calitatea execuției.
Cadrul este însoțit de o propunere legislativă care introduce o traiectorie comună a încălzirii pentru evaluarea riscurilor: 1,5°C peste nivelul preindustrial în 2030, 2°C în 2050 și 3°C în 2100. Această ipoteză de lucru ar urma să fie folosită de state atunci când proiectează drumuri, rețele energetice, sisteme de apă, clădiri și servicii publice cu durate lungi de utilizare.
Pierderile cresc mai repede decât protecția prin asigurare
Datele Agenției Europene de Mediu confirmă tendința. Fenomenele meteo și climatice extreme au produs pierderi estimate la 822 de miliarde de euro în Uniunea Europeană între 1980 și 2024, la prețurile din 2024. Peste 208 miliarde de euro, un sfert din total, s-au concentrat în perioada 2021-2024, iar estimările sectoriale ale Agenției Europene de Mediu plasează necesarul anual de adaptare pentru transport, energie și agricultură la 53-70 de miliarde de euro până în 2050 într-un scenariu cu emisii moderate.
Inundațiile au generat 47% din pierderile totale, furtunile aproximativ 27%, iar valurile de căldură aproape 18%. Doar o mică parte a daunelor este asigurată. În România, Bulgaria, Croația, Cipru, Lituania și Malta, ponderea acoperită prin asigurări a fost sub 3% în intervalul analizat de agenție.
Această diferență transferă costurile către gospodării, companii și bugetul public. După un dezastru, guvernele plătesc reparații și ajutoare, în timp ce investițiile planificate pot fi amânate. Fără standarde de proiectare adaptate riscului viitor, aceeași infrastructură poate fi reparată de mai multe ori.
Un plan național unic și instrumente comune de risc
Propunerea Comisiei reduce actualele obligații de planificare la un singur plan strategic național de reziliență climatică. Statele ar urma să realizeze evaluări mai regulate și comparabile, iar autoritățile locale vor primi sprijin pentru proiecte-pilot și servicii de consultanță.
O platformă europeană va reuni un vizualizator al riscurilor climatice, dezvoltat cu Centrul European pentru Prognoze Meteorologice pe Termen Mediu, un navigator al instrumentelor de adaptare și o bază de soluții testate în proiectele europene. Utilitatea economică va depinde de transformarea acestor date în standarde de investiții, condiții de finanțare și priorități bugetare.
Comisia pregătește separat un plan pentru valuri de căldură, o alianță pentru asigurarea riscurilor climatice și o inițiativă europeană privind apa. Va identifica și o sută de teritorii europene foarte vulnerabile. Un plan strategic la nivelul Uniunii este programat pentru 2028.
Adaptarea devine o piață industrială
Comisia estimează că piața globală pentru soluții de adaptare ar putea ajunge la 3.500 de miliarde de euro până în 2050, de patru ori dimensiunea actuală. Cererea acoperă tehnologii de apă, materiale rezistente la temperaturi extreme, sisteme de avertizare, infrastructură verde, modelarea riscurilor și servicii de asigurare.
Pentru firmele europene, aceasta este o oportunitate numai dacă proiectele pot fi standardizate și finanțate. O municipalitate mică nu are întotdeauna expertiza pentru a calcula beneficiul unei lucrări de protecție sau pentru a pregăti contracte complexe. Instrumentele europene pot reduce aceste costuri de pregătire, dar decizia și întreținerea rămân locale.
România are o expunere ridicată în agricultură, infrastructură de apă, energie și transport, iar acoperirea redusă prin asigurări mărește presiunea asupra bugetului. Cadrul european poate aduce o metodă comună și acces la finanțare, dar proiectele trebuie ordonate după pierderile evitate și numărul de persoane sau active protejate.
Pragul de 70 de miliarde de euro anual este o estimare a nevoii, nu un buget deja alocat. Următorul test va fi integrarea riscului climatic în fondurile europene, achizițiile publice, normele de construcție și deciziile de creditare. Fără aceste legături, noul cadru va rămâne o colecție de evaluări corecte, dar insuficient finanțate.