BNR: Cererea internă peste producție menține deficitul extern
Viceguvernatorul Cosmin Marinescu avertizează că dependența de importuri și baza redusă de exportatori mențin vulnerabilitatea finanțării externe.
Cererea internă care depășește capacitatea de producție a economiei continuă să alimenteze deficitul extern al României, avertizează viceguvernatorul Băncii Naționale, Cosmin Marinescu. Atunci când o parte mare a consumului este acoperită prin importuri, producția și locurile de muncă asociate cererii românești se transferă în afara țării, iar necesarul de finanțare externă crește.
În analiza viceguvernatorului BNR relatată de DigiEconomic, deficitul de cont curent ar putea rămâne peste 7% din PIB și în 2026, deși ajustarea bugetară începută în 2025 a îmbunătățit finanțele publice. Cele două dezechilibre sunt legate, dar nu se corectează automat în același ritm: reducerea deficitului bugetar poate tempera cererea, fără să schimbe imediat structura producției și a comerțului.
Problema este structurală. Exporturile românești nu avansează suficient pentru a compensa importurile, iar numărul companiilor care vând constant pe piețe externe rămâne limitat. Creșterea productivității și controlul costurilor ajută, însă BNR indică și nevoia de a lărgi baza firmelor exportatoare, de a găsi destinații noi și de a folosi mai activ diplomația comercială.
Agricultura arată diferența dintre volum și valoare adăugată. Între iulie 2025 și mai 2026, România a exportat peste 10,3 milioane de tone de cereale, iar surplusul acestei grupe a fost în medie de 0,8% din PIB în ultimii cinci ani. În același timp, deficitul produselor alimentare procesate a fost estimat la aproximativ 1,8% din PIB în perioada 2021-2025.
Cu alte cuvinte, exportul de materii prime nu compensează integral importul de alimente cu procesare și marje mai ridicate. O politică industrială și agricolă eficientă ar trebui să urmărească investițiile în depozitare, procesare, logistică și mărci capabile să intre în lanțurile europene de distribuție. Aceste măsuri cer timp și capital, dar pot schimba treptat compoziția schimburilor comerciale.
Dependența de capitalul străin nu este, în sine, un semn de criză: investițiile directe pot finanța capacități productive și transfer de tehnologie. Riscul apare când intrările sunt volatile sau acoperă mai ales consumul și deficitele curente. Într-un context cu importuri energetice mai scumpe și comerț global fragmentat, costul finanțării poate reacționa rapid la deteriorarea încrederii.
Corecția durabilă nu poate veni doar din comprimarea importurilor într-un an slab. Indicatorii de urmărit sunt investițiile în producție, ponderea bunurilor cu valoare adăugată mai mare, numărul exportatorilor și diversificarea destinațiilor. Fără aceste schimbări, revenirea consumului riscă să refacă dezechilibrul chiar după o perioadă de consolidare fiscală.