Sud-Est și Sud-Vest Oltenia depășesc 36% risc de sărăcie sau excluziune
Diferența dintre Sud-Est, cu 38%, și București-Ilfov, cu 13,6%, arată cât de inegal sunt distribuite veniturile, serviciile și oportunitățile economice în România.
Regiunea Sud-Est avea în 2025 o rată de 38% a populației aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială, iar Sud-Vest Oltenia ajungea la 36%, potrivit datelor regionale publicate de Eurostat. Ambele se află cu mult peste media Uniunii Europene, de 20,9%, și intră în grupul restrâns al regiunilor europene cu cele mai mari probleme sociale.
Indicatorul european, cunoscut prin acronimul AROPE, reunește trei situații: venituri sub pragul național de sărăcie, lipsuri materiale și sociale severe sau o intensitate foarte redusă a muncii în gospodărie. O persoană este numărată o singură dată chiar dacă se încadrează în mai multe categorii. Cifra descrie expunerea la vulnerabilitate, nu numărul persoanelor fără niciun venit.
În România, diferențele regionale sunt mari. Nord-Est ajunge la 30,3%, Nord-Vest și Sud-Muntenia la câte 27,5%, Centru la 24,1%, iar Vest la 20,2%. București-Ilfov are 13,6%, aproape de trei ori mai puțin decât Sud-Est. Capitala concentrează locuri de muncă mai bine plătite, sedii de companii, universități și servicii, în timp ce multe județe din sud și est depind de agricultură, transferuri publice și activități cu productivitate redusă.
Două Românii în aceeași statistică europeană
Datele regionale arată că problema nu poate fi tratată doar prin majorarea unor beneficii sociale. Venitul unei gospodării depinde de existența unui loc de muncă, de costul transportului până la el, de accesul la școală și sănătate și de posibilitatea unui al doilea adult de a lucra. O creșă absentă sau un autobuz care circulă rar poate scoate din piața muncii o persoană aptă de muncă.
Sud-Est combină orașe portuare și turistice cu zone rurale sărace, iar performanța unor companii mari nu se transmite automat în comunele îndepărtate. Sud-Vest Oltenia are centre industriale importante, dar și județe cu populație în scădere, conectivitate slabă și puține investiții private noi. Media regională ascunde astfel diferențe mari între reședințe și localitățile mici.
La nivelul Uniunii, 92,7 milioane de persoane, adică 20,9% din populație, se aflau în 2025 în risc de sărăcie sau excluziune socială. Eurostat a identificat 24 dintre cele 243 de regiuni analizate cu rate de cel puțin 31,5%. Cele mai ridicate valori apar în teritoriile franceze Guyane și Réunion, în Calabria și Sicilia și în orașul spaniol Melilla.
Ce poate schimba decalajul
Politica regională are efect atunci când investițiile publice reduc costurile companiilor și extind accesul oamenilor la muncă. Un drum local este important dacă leagă localitatea de un centru de angajare. O școală profesională contează dacă pregătește meserii cerute de firme. O rețea de sănătate funcțională reduce absențele și migrația familiilor tinere.
Fondurile europene pot finanța aceste intervenții, însă selecția proiectelor trebuie să pornească de la rezultatul economic și social. Numărul de contracte și valoarea plăților oferă informații administrative; scăderea timpului de deplasare, creșterea ocupării și reducerea abandonului școlar arată dacă regiunea devine efectiv mai accesibilă.
Comparația cu București-Ilfov nu implică reproducerea modelului capitalei în fiecare județ. Regiunile pot construi în jurul avantajelor lor: porturi și logistică în Sud-Est, energie și industrie în Oltenia, agricultură procesată și servicii pentru orașele medii. Diferența apare atunci când investiția locală intră într-un lanț de furnizori și salarii, în loc să rămână o enclavă izolată.
Rata AROPE se poate îmbunătăți într-un an prin creșterea veniturilor, dar reducerea durabilă a decalajului cere productivitate, servicii publice și mobilitate. Valorile de 38% și 36% arată dimensiunea problemei. Ele cer o politică economică regională care măsoară oportunitățile create, nu doar sumele cheltuite.