O factură mai mare pentru AI nu înseamnă automat productivitate

Cheltuielile companiilor pentru instrumente de inteligență artificială au crescut cu 406% într-un singur an, potrivit datelor Revolut Business. Cifra este spectaculoasă și va fi citită, probabil, ca dovada că firmele au intrat în epoca AI. Este însă doar dovada că au început să plătească. Între un abonament cumpărat și o creștere reală de productivitate se află o zonă pe care graficele de adopție o măsoară prost: organizarea muncii.

În România, companiile mijlocii au avut cea mai mare creștere a plăților pentru servicii AI, de 440,2%. Este o veste bună fiindcă tocmai această categorie are suficientă scară pentru a folosi tehnologia dincolo de câteva conturi individuale, dar nu are întotdeauna bugetul unei corporații pentru proiecte informatice grele. Instrumentele generative reduc costul de intrare. Pot scrie, traduce, rezuma, căuta în documente, genera cod și asista relația cu clienții fără o investiție inițială de milioane. Tocmai această ușurință poate crea însă iluzia că achiziția este transformarea.

O firmă poate cumpăra o sută de licențe într-o după-amiază. Nu poate decide la fel de repede ce activități trebuie eliminate, ce verificări rămân obligatorii, cine răspunde pentru o eroare și cum se măsoară timpul economisit. Dacă angajatul folosește AI pentru a produce mai multe versiuni ale aceluiași document, iar managerul le verifică pe toate ca înainte, compania a mutat costul, nu l-a redus. Dacă răspunsurile către clienți sunt mai rapide, dar rata corecțiilor crește, viteza nu este productivitate. Dacă programatorii generează mai mult cod, iar testarea și mentenanța se îngreunează, volumul ascunde o datorie tehnică.

Primul lucru care lipsește în multe proiecte este o linie de bază. Înainte de introducerea unui instrument, firma ar trebui să știe cât durează procesul, cât costă, câte erori produce și ce valoare aduce. După trei luni, aceiași indicatori trebuie măsurați din nou. Nu impresii, nu numărul de prompturi, nu minutele petrecute în aplicație. Pentru facturare contează timpul dintre comandă și încasare. Pentru suport contează rezolvarea de la primul contact. Pentru vânzări contează conversia și marja. Pentru contabilitate contează corectitudinea și închiderea la timp. AI are sens economic numai dacă mișcă asemenea rezultate.

A doua problemă este distribuția inegală a competențelor. Eurostat arată că în 2025 numai 5,2% dintre întreprinderile românești cu cel puțin zece angajați foloseau tehnologii AI, față de 20% în Uniunea Europeană. O creștere rapidă a plăților de la o bază mică nu închide automat decalajul. Cele mai pregătite firme cumpără mai multe instrumente, atrag oameni mai buni și învață mai repede, în timp ce restul rămân la utilizări superficiale. Diferența dintre lideri și întârziați se poate mări chiar într-o perioadă de adopție accelerată.

Raportul OECD despre adoptarea AI în companii insistă asupra unei dificultăți mai puțin tehnice: managerii înțeleg greu ce probleme concrete poate rezolva tehnologia și subestimează schimbările pe care aceasta le cere în întreaga organizație. Aici se află miza. Un model performant nu repară singur o bază de date incoerentă, un circuit de aprobare absurd sau o fișă de post construită din sarcini care se contrazic. Uneori, introducerea AI scoate la vedere dezordinea pe care compania o putea tolera cât timp munca era împinsă manual de la un om la altul.

A treia problemă este riscul. Datele comerciale introduse într-un serviciu extern, documentele confidențiale, informațiile despre clienți și codul sursă nu pot fi tratate ca material de exercițiu. Firmele au nevoie de reguli simple și aplicabile: ce servicii sunt aprobate, ce tipuri de date nu părăsesc infrastructura companiei, când rezultatul trebuie verificat de un om și cine păstrează urma deciziei. O interdicție generală împinge utilizarea în conturi personale, unde controlul este și mai slab. Absența regulilor lasă compania cu costul, dar fără protecție.

Pentru întreprinderile mici, disciplina nu trebuie să însemne o birocrație de corporație. Poate începe cu trei întrebări pentru fiecare abonament: ce proces schimbă, ce indicator îmbunătățește și cine răspunde pentru rezultat. Dacă după un trimestru nu există un răspuns măsurabil, licența trebuie oprită sau folosită altfel. Această severitate este sănătoasă tocmai pentru că piața AI se vinde prin promisiunea că fiecare aplicație este indispensabilă. Portofoliul de abonamente poate deveni repede noua risipă digitală, discretă și repetitivă.

Statul are și el un rol, dar nu acela de a cumpăra licențe în numele firmelor. Poate ajuta prin competențe, standarde de achiziție, acces la date publice curate și programe care leagă digitalizarea de rezultate verificabile. Schemele de sprijin care rambursează software fără să ceară schimbarea procesului riscă să umfle aceeași factură pe care o admirăm acum. Pentru administrație, obligația ar trebui să fie chiar mai strictă: orice proiect AI finanțat din bani publici trebuie să arate ce timp, cost sau eroare reduce și cum poate fi auditat.

Nici angajații nu pot fi scoși din ecuație. Tehnologia schimbă valoarea unor sarcini, dar câștigul nu apare dacă oamenii primesc doar ordinul să lucreze mai repede cu aceleași obiective și aceleași proceduri. Echipele trebuie să învețe să formuleze cerințe, să verifice răspunsuri și să recunoască situațiile în care automatizarea nu este potrivită. În același timp, managerii trebuie să folosească timpul economisit pentru activități mai valoroase, nu pentru a umple agenda cu o cantitate și mai mare de producție mediocră.

Creșterea cu 406% a cheltuielilor spune că piața s-a deschis. Nu spune cine va câștiga. Vor câștiga companiile care tratează AI ca pe o investiție în procese și competențe, nu ca pe o colecție de aplicații la modă. Ele vor renunța la instrumentele care nu produc rezultate, vor muta oamenii spre munca unde judecata contează și vor accepta că unele fluxuri trebuie reconstruite înainte de a fi automatizate. Restul vor raporta adopție, vor plăti facturi mai mari și vor continua să se întrebe de ce productivitatea nu apare în contul de profit și pierdere.